La Centrul Asistență Socială Comunitară am experimentat o întâlnire, specială pentru noi, în cadrul programului „Biblioteca Vie – Schimb de experiențe și lecții de viață”, împreună cu persoane private de libertate de la Penitenciarul Codlea și vârstnicii centrului nostru.
Într-un spațiu sigur și deschis, participanții au devenit unii pentru alții „cărți vii”. Și-au spus poveștile, au ascultat și au fost ascultați, fără etichete sau prejudecăți. Persoanele private de libertate au vorbit despre alegeri, greșeli, schimbare și speranță, în timp ce seniorii au oferit sfaturi valoroase, reflecții despre viață și un exemplu de reziliență.
A fost un dialog autentic între generații, marcat de emoție, empatie și umanitate. Am legat conexiuni, am împărtășit lecții profunde și am creat punți între lumi diferite.
La finalul programului, tinerii din penitenciar au oferit vârstnicilor obiecte realizate, manual, chiar de ei, în cadrul atelierelor din penitenciar.
Aceste gesturi simple, dar încărcate de semnificație și respect, sunt menite să transmită recunoștință și apreciere.
Mulțumim partenerilor de la Penitenciarul Codlea pentru implicare și pentru sprijinul acordat acestei inițiative cu impact uman și social!
Echipa de specialiști din cadrul Centrului Asistență Socială Comunitară