În luna februarie, pe perioada vacanței,copiii, beneficiari ai Centrului De Zi Pentru Consiliere Și Sprijin Pentru Părinți Și Copii, au participat la o activitate recreativ-educativă la parcul de trambuline, activitate susținută prin dărnicia administratorului.
Activitatea a avut ca scop îmbinarea mișcării cu învățarea, prin joc, oferindu-le copiilor oportunitatea de a-și consuma energi, într-un mediu sigur și stimulant.
Prin exercițiile și jocurile desfășurate, participanții și-au dezvoltat motricitatea grosieră, coordonarea, echilibrul și agilitatea, contribuind totodată la formarea unui stil de viață sănătos.
Pe lângă beneficiile fizice, ieșirea a reprezentat un prilej important pentru consolidarea relațiilor dintre copii, dezvoltarea coeziunii și a spiritului de echipă.
Activitățile propuse au încurajat depășirea fricilor, creșterea încrederii în sine și conștientizarea mișcărilor și a poziției corpului în spațiu.
Experiența a fost una plină de energie, voie bună și reușite personale, iar entuziasmul copiilor ne confirmă, încă o dată, importanța organizării unor astfel de activități.
Continuăm să susținem inițiativele, care contribuie la dezvoltarea armonioasă a beneficiarilor noștri și la crearea unor amintiri frumoase împreună.