Direcția de Asistență Socială Brașov a organizat astăzi, 16.07.2021 în intervalul orar 11:30 – 13:00 activități de socializare „intergenerațională” între beneficiarii copii din cadrul Centrului de îngrijire de zi pentru copii aflați în situații de risc „Astra” și beneficiarii persoane vârstnice din cadrul “Academiei Seniorilor” .

În perioada de vacanță, copiii beneficiari ai Centrului de zi “Astra” pentru copiii aflați în situații de zisc ( copii cu vârsta până în 12 ani) participă în cadrul centrului la activități inspirate din cartea „Micul Prinț” de A. S. Exupery, iar unul din personajele povestirii este ” un înțelept” care îi oferă Micului Prinț sfaturi bune pentru călătoria inițiatică în care acesta a plecat. Pornind de la acest capitol am dorit să oferim copiilor posibilitatea de a interacționa cu persoane vârstnice care să fie deschise să susțină cu copiii un dialog interactiv. Activitatea  a avut loc în cadrul centrului și s-a finalizat în curtea exterioară unde toți participanții au mâncat înghețată.

Învățarea intergenerațională este locul în care oamenii de toate vârstele pot învăța împreună, precum și unul de la celălalt. Deasemenea, rolul unor asemenea acțiuni contribuie la reducerea izolării sociale și a singurătății, construirea de relații în comunități, îmbunătățirea sănătății și a bunăstării mintale. de socializare și petrecere a timpului într-un mod plăcut

Participanții au salutat această întâlnire și s-au lansat noi invitații pentru viitorul apropiat.

Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Asistență Comunitară și Centrului de zi “Astra” pentru copiii aflați în situații de zisc.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content