În data de 25 ianuarie, ora 1100, în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice s-a desfășurat activitatea File de istorie, la un ceai cu Eminescupornind de la obiectivul propus în Planul anual de acțiune, în vederea marcării Zilei Culturii Naționale – 15 ianuarie și a Micii Uniri – 24 ianuarie.

    Având o importanță deosebită pentru poporul român, tematica celor două evenimente menționate, au fost dezbătute în cadrul activităților de socializare și petrecere a timpului liber, în perioada premergătoare prezentei activități. S-a discutat în mod frecvent despre opera eminesciană, vârstnicii participanți prezentând interes în special față de opera lirică a marelui poet național, manifestându-și dorința de a reprezenta în imagini, elementele feerice, romantice sau cosmogonice prezente în poeziile eminesciene, creând astfel un  panou cu cele mai cunoscute poezii ale acestuia.

   S-au vizionat două filme documentare având ca tematică evenimentele menționate, în urma cărora vârstnicii prezenți, pe fondul muzical al Horei Unirii, respectiv a Romanțelor pe versurile marelui poet, Mihai Eminescu, au avut de “rezolvat” două rebusuri  pe baza informațiilor descoperite în urma vizionării documentarelor, precum și din propria cultură generală.

    De asemenea, câțiva vârstnici au recitat poezii din vasta operă a poetului Mihai Eminescu, au cântat romanțe, iar câteva persoane și-au exprimat dorința de a dansa pe muzica  versurilor poetului nostru național.

    Ceaiul menționat în titlu a fost servit alături de câțiva biscuiți și turtă dulce.
În urma acestei întâlniri, vârstnicii participanți au declarat că s-au îmbogățit cu noi cunoștințe atât legate de viața poetului Mihai Eminescu, precum și de evenimentul istoric al Micii Uniri, exprimându-și totodată recunoștința și aprecierea față de înaintașii noștri, atât făuritori ai unirii cât și artizani marcanți ai culturii naționale.

    Activitatea s-a desfăşurat cu respectarea măsurilor de protecție personală, ca urmare a contextului epidemiologic cauzat de virusul Sars-Cov-2.

„Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.”
Mihai Eminescu

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content