Domnul S.A., în vârstă de 60 ani, este beneficiar al Centrului Asistență Socială Comunitară, începând cu luna aprilie a anului 2024. Acesta locuia într-o cabană, ridicată, pe cont propriu, într-o zonă de pădure, greu accesibilă. Din declarațiile sale, a reieșit faptul că acesta locuiește de peste 20 de ani în acest spațiu, locuința nefiind racordată la rețeaua publică de utilități. Personalul de specialitate din cadrul centrului i-a facilitat accesul la servicii medicale și înscrierea în evidența unui medic de familie.
În urma agrvării stării de sănătate, în luna octombrie 2024, domnul A. a fost preluat de Serviciul Județean de Ambulanță, fiind internat în spital. Ca urmare a efectuării investigațiilor medicale a fost diagnosticat cu TBC, motiv pentru care s-a impus supravegherea și tratarea sa în spital, o perioadă de 1 an, repectiv până în octombrie 2025. În timpul spitalizării, acesta a dezvoltat o necroză, impunându-se intervenția chirurgicală privind procedura de amputare a două degete, de la picior.
La externare, beneficiarul a solictat transport la vechea locuință. În urma vizitei de monitorizare, efectuate de către personalul de specialitate din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov, persoana în cauză a fost informată și consiliată cu privire la accesarea Serviciilor Sociale pentru Persoane fără Adăpost, având în vedere condițiile nefavorabile în care trăia. Domnul A. a refuzat accesarea acestora, însă în urma insistențelor și consilierii sociale, din partea persoanlului de specialitate din cadrul Centrului Asistență Socială Comunitară, în decursul mai multor zile, persoana a acceptat să beneficieze de servicii pentru persoane fără adăpost. Împreună cu sprijinul organizației Crucea Roșie Brașov, prin Serviciul de Ambulanță Privată, persoana a fost preluată și transportată la Serviciilor Sociale pentru Persoane fără Adăpost din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov.
În acordarea serviciilor sociale, cea mai mare provocare, o constituie, atât identificarea resurselor pentru o intervenție eficientă și de durată, cât și procesul de conștientizare a beneficiarului cu privire la riscurile la care se expune, a stării de vulnerabilitate și acceptarea sprijinului oferit.
Dorim să mulțumim organizației Crucea Roșie Brașov pentru răspunsul promt, implicare și colaborare.