La sfârșitul lunii iulie 2025, beneficiarii centrelor, ce își desfășoară activitatea în cadrul imobilului situat în Brașov, str. Gladiolelor, nr. 4, respectiv: Căminul pentru Persoane Vârstnice, Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, Centrul de zi de socializare și petrecere a timpului liber (tip club), Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu Sf. Nicolae, s-au bucurat de vocile cristaline ale copiilor Asociației SUPERAR, care au susținut un Miniconcert, dar și de spectacolul demonstrativ de cântece și dansuri tradiționale românești, pe care l-au oferit membrii Ansamblului Folcloric Studențesc „Junii Brașovului”, sub îndrumarea Muzeului Etnografic.
Mulțumim colaboratorilor pentru toate demersurile întreprinse cu scopul de a fi prezenți în viața persoanelor vulnerabile, aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Brașov ca și beneficiari de servicii sociale, și îi asigurăm că aceste acțiuni sunt extrem de valoroase!