„Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât  de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: Sunt român!”

                  Alexandru Vlahuță, scriitor, autor al cărții România Pitorească

În cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice, în luna ianuarie s-a desfășurat cea de a doua ediție a activității cultural-istorice –  Nu uita că ești român!

Scopul acestei acțiuni a fost acela de a ne reaminti jertfele făcute de-a lungul veacurilor de către înaintașii noștri și a elogia eroismul acestora. Lor le datorăm tot ceea ce avem noi, astăzi: țara, limba, neamul, identitatea culturală, demnitatea umană, libertatea.

În cadrul activității, am vizionat, alături de vârstnicii noștri, un scurt film istoric, care ne-a transpus în atmosfera Unirii de la 1859, am cântat cântece patriotice, am recitat poezii, atât cu tematică patriotică, cât și inspirate din viața tumultoasă a poporului român.

Pentru a reliefa ce înseamnă dragostea de țară, neam și limbă, vârstnicii prezenți au dat citire unor aforisme scrise de mari personalități românești, pregătite sub forma unor răvașe. Printre răvașele cu aforisme, au fost și câteva cu întrebări de cultură generală, având ca temă unirea, sedimentând astfel un complex de informații.

Specialiștii din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice s-au implicat activ, ca de fiecare dată, și împreună cu vârstnicii au reușit să pună în scenă două scenete de teatru, unul cu tematica Viața satului de altădată, iar altul inspirat din viața cotidiană.

Activitatea a fost încununată printr-un moment festiv, în care vârstnicilor participanți la activitățile de socializare și petrecere a timpului liber în anul 2023, le-au fost aduse aprecieri și felicitări, prin acordarea de diplome și mici daruri.

Ne bucurăm că am reușit să creăm pentru vârstnicii noștri o atmosferă plăcută, încărcată de emoție pozitivă și multă bucurie.

Echipa Căminului pentru Persoane Vârstnice

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content