Într-o lume în continuă schimbare, poate cel mai frumos dar, pe care îl putem oferi copiilor, este încrederea că se pot descurca singuri, cu mintea limpede și inima deschisă.
Proiectul „Pași spre independență” reprezintă o călătorie educativă și emoțională, prin care copiii descoperă treptat ce înseamnă responsabilitatea, autonomia și respectul față de sine și față de ceilalți.
Acest program este desfășurat de către asistentul social din cadrul Centrului de zi pentru Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii, programul fiind adresat copiilor, beneficiari ai centrului.
Mai mult decât un program educațional, această inițiativă este un spațiu sigur și cald, în care fiecare copil își poate descoperi resursele interioare și poate învăța prin experiențe concrete.
Copiii din cadrul centrului participă săptămânal la întâlniri de grup, construite în jurul unor teme esențiale pentru viața de zi cu zi, într-un mod ludic, creativ și adaptat vârstei lor.
Temele, pe care le abordăm, sunt centrate pe:
- Însușirea bunelor manière: dopiii descoperă importanța respectului, a politeții și a modului în care cuvintele și gesturile pot construi relații frumoase.
- Munca în echipă și solidaritatea socială: prin activități de grup, copiii învață că împreună pot realiza mai mult și că sprijinul reciproc este o valoare importantă.
- Menținerea unui mediu curat și igienizat: prin exemple practice și responsabilități simple, mici noștri beneficiari își formează deprinderi sănătoase privind curățenia și grija pentru spațiul în care trăiesc.
- Gestionarea resurselor materiale și financiare: copiii descoperă valoarea lucrurilor, importanța economisirii și a alegerilor responsabile.Toleranța și diversitatea cultural: prin povești și dialog, copiii învață să respecte diferențele și să privească diversitatea ca pe o bogăție umană.
- Educația civică și participarea comunitară: copiii sunt încurajați să își exprime opiniile și să înțeleagă că fiecare poate contribui la binele comunității.
Programul îmbină jocul cu învățarea, dialogul cu reflecția și experiența directă cu imaginația.
Prin exerciții interactive, jocuri de rol, activități practice și discuții ghidate, copiii sunt încurajați să învețe făcând, să își exprime emoțiile și ideile și să își dezvolte autonomia.
În fiecare întâlnire de grup se construiește ceva prețios: încrederea că pot.
Programul le oferă copiilor instrumente reale pentru viață, dar și un cadru în care să greșească, să învețe și să crească fără teamă.
Cu ajutorul programului „Pași spre independență” pregătim copii nu doar pentru viitor, ci îi pregătim să trăiască mai bine prezentul.
Prin pași mici, învățare și sprijin constant, se conturează viitori adulți echilibrați, empatici și responsabili.