Direcția de Asistență Socială Brașov, prin Centrul Asistență Socială Comunitară, a organizat vineri, 06 Octombrie 2023, la Sala de concerte a Filarmonicii-Patria, spectacolul artistic ,,Toamna se numără talentele”.

Spectacolul a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice, marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

Corul „Academicus Voces”, beneficiarii Academiei seniorilor, Trupa de dans a Centrului de zi de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice, beneficiarii Centrului de îngrijire de zi, pentru copii aflați în situații de risc ”Astra”, grupul de tineri din cadrul Comunității Elene din Brașov, solista de muzică populară Anuța Săgneanca, toți ne-au încântat cu prezența și momentele artistice pregătite.

Mulțumim Filarmonicii Brașov pentru sprijinul acordat în găzduirea acestui eveniment.

Intrarea a fost liberă și ne am bucurat să vă avem alături de noi!

Direcția de Asistență Socială Brașov

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content