Instituții și membri ai comunității din întreaga lume marchează în 10 octombrie Ziua internațională a persoanelor fără adăpost prin acțiuni diverse, de la mese calde oferite acestei categorii defavorizate la acțiuni de socializare, dorind să tragă un semnal de alarmă asupra fenomenului „persoane adulte fără adăpost”  .

Anul acesta Direcția de Asistență Socială Brașov a marcat Ziua internațională a persoanelor fără adăpost, la sediul Centrului Servicii pentru Prevenirea Marginalizării Sociale, din str. Zizinului nr. 126 C, unde persoanele fără adăpost au primit o masă caldă.

Expresia  „fără adăpost” definește o categorie de persoane aflate în situație de risc social, persoane marginalizate deoarece, conform concepțiilor greșite, majoritatea credem că ei singuri sunt de vină pentru situația dificilă în care se găsesc, că nu mai au șanse de recuperare și de integrare în societate.

Se spune că de regulă, persoanele adulte fără adăpost sunt identificabile, în primul rând, după  aspectul fizic deplorabil: murdar, zdrențăros și poartă îmbrăcăminte neîngrijită. Apoi, se scoate în evidență comportamentul caracterizat în principal prin acțiuni de genul: cerșește, vagabondează, mănâncă din gunoaie, consumă alcool, fură, doarme pe unde apucă, este agresiv. Din punct de vedere caracterial despre o persoană fără adăpost se spune că este leneșă, om de nimic, amărâtă, parazit social, necăjită

Prin suportul specialiștilor persoanele fără adăpost pot învăța ce trebuie să facă pentru a deprinde un stil de viață independent cu șanse mari pentru reintegrare profesională și socială.

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content